GRĂUNTE, grăunți, s. m. (Rar la pl.) 1. Fructul, în formă de bob, al unor cereale (p. ext.) și al altor plante. Un grăunte de grîu. Un grăunte de mac. ▭ Din zori în zori și turci și noi Zvîrleam în aer plumbii Cum zvîrli grăunți de popușoi Ca să hrănești porumbii. ALECSANDRI, P. III 440. Furnica-n timpul verii asudă ostenind, Și cîte un grăunte adună-n moșinoi. NEGRUZZI, S. II 247. ◊ Expr. Cît un grăunte de muștar = mic de tot. 2. Bob, fir. Un grăunte de nisip. ▭ Grăunții de grindină îl plesneau vrăjmaș în obraz. C. PETRESCU, A. R. 52. ◊ Fig. Vărul tău... nu avea, cum ai zice astăzi, autoritatea morală să-și impună părerile, măcar că ele cuprindeau un grăunte de-nțelepciune. PAS, Z. I 253. Într-o dimineață, tocmai în rada portului, corabia fu surprinsă de un grăunte de furtună. BART, E. 273. 3. Element cristalin omogen al unui corp cristalin. – Variantă: grăunț (DAN, U. 215) s. m.