gunóĭ n., pl. -oáĭe (vsl. bg. rus. gnoĭ, gunoĭ; ung. ganaj, ganéj). Ceĭa ce rămîne și nu maĭ trebuĭe de la o lucrare, de la un joc ș. a.: gunoĭ de la bucătărie, de la masă, dintr’o școală. Eŭf. Băligar. Găinaț. Îngrășămînt p. ogoare. Fig. Lepădătură; gunoĭu societățiĭ. V. șterg.