GĂBJI, găbjesc, vb. IV. Tranz. (Popular) A prinde (pe cineva) fără veste, a pune mîna pe... V. găbui. S-a juruit să facă faptă crîncenă și să tragă de-a binelea cu pușca, de i s-o întîmpla să mai găbjească vreun hoțoman de flăcău prin curte. POPA, V. 9. S-a pus la pîndă hoața și pe unul l-a găbjit. CONTEMPORANUL, III 292.