HORBOTĂ, horbote, s. f. (Mai ales în Mold.) Dantelă. Ca o horbotă lucrată de o mînă răbdătoare, măiastră, era creasta Bucegilor. PAS, L. II 156. O masă rotundă, lustruită, la mijloc, c-o horbotă colorată aruncată deasupra. SADOVEANU, O. V 13. Băiatul... era drăguț, cuminte, și la expoziția de lucru a pensionului, în toți anii, avea și el horbote împletite, dantele și monograme cusute pe batiste de mînușița lui. VLAHUȚĂ, O. A. 256. ◊ Fig. Nou și curat, ca din horbota spumii, Un neam mai frumos se ivește. BANUȘ, B. 113. De pe zarea prundurilor, luna albă s-a ridicat deasupra horbotei de frunzișuri în cealaltă parte a poieniței. SADOVEANU, F. J. 648. A-nmărmurit o horbotă de nor subțire. CAZIMIR, L. U. 8. – Variante: horbotă (HOGAȘ, M. N. 20), orbotă (DELAVRANCEA, S. 60) s. f., (neobișnuit) horbot (ALECSANDRI, P. II 504) s. n.