HOTĂRNICI, hotărnicesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire Ia proprietăți sau regiuni, p. ext. la persoanele care ocupă sau stăpînesc locul) A pune sau a fi, a constitui hotar; a delimita. Privea în neștire spre grădinița plină de flacările trandafirilor, spre șirul de plopi care hotărnicea curtea, spre zarea întunecată de razele piezișe ale soarelui. SADOVEANU, O. V 599. Valea Cîinelui, care ne hotărnicește de partea cealaltă. REBREANU, R. I 71. Fata se furișă în grădină, alunecînd ușoară pe lîngă gardul de stuf ce hotărnicea proprietatea lui Crivăț. SANDU-ALDEA, D. N. 184.