HÎRȚOAGĂ, hîrțoage, s. f. (Mai ales la pl.; cu sens ironic sau depreciativ) Hîrtie scrisă, document sau act (de obicei vechi sau fără valoare). Halal! Eu vorbesc și tu-ți bagi nasu-n hîrțoage, arde-le-ar focul gheenei pe cine le-o mai născocit. C. PETRESCU, R. DR. 17. Uite colea cîte mă așteaptă! adăugă arătînd spre un teanc de hîrțoage. REBREANU, R. I 111. Am, ian așa, un teanc de hîrțoage afumate. ALECSANDRI, T. 256. – Variantă: hîrțog (CAMILAR, N. II 420) s. n.