HĂRMĂLAIE, hărmălăi, s. f. Larmă, zgomot mare (produs mai ales de strigăte, de glasuri amestecate); gălăgie, zarvă, tărăboi. Se ridică hărmălaie de glasuri și huiduieli. DUMITRIU, B. F. 61. Porni, deci, o hărmălaie; cum dracul să se ducă ei, cogeamite majuri, în linia întîia. CAMILAR, N. I 383. Și pornise o hărmălaie și o veselie nemaipomenită. SADOVEANU, O. I 69. – Variante: harmalaie (SADOVEANU, N. F. 149, VLAHUȚĂ, CL. 84), harmălaie (VLAHUȚĂ, la TDRG) s. f.