HĂRNICIE s. f. 1. Zel în muncă, sîrguință. Se punea din nou pe drum, mai cu hărnicie. ISPIRESCU, L. 214. Plugarul cu hărnicie s-apucase de arat. NEGRUZZI, S. I 115. 2. Vrednicie, destoinicie. Înainte, tot ce vezi era boieresc. Acum, fiecare ia parte din mană după hărnicia lui. CAMILAR, N. I 394. ◊ (Concretizat, urmat de determinări introduse prin prep. «de») Ce hărnicie de om, ce cruce de voinic, tot satul nu-i ținea piept. DELAVRANCEA, S. 18.