*instrucțiúne f. (lat. in-strúctio, -ónis. V. con- și di-strucțiune). Acțiunea de a instrui. Învățătură, învățămînt, cultură a inteligențeĭ (în școală saŭ în armată). Știință, noțiunĭ cîștigate (însușite): a avea o instrucțiune solidă. Lecțiune, precept, învățămînt: istoria e plină de instrucțiune. Cercetare, acte și formalitățĭ necesare ca să se judece un proces: instrucțiune judiciară. Ministru instrucțiuniĭ publice și private, ministru școalelor statuluĭ și al celor particulare (al educațiuniĭ naționale). Judecător de instrucțiune. V. judecător. A face instrucțiune cu soldațiĭ, cu eleviĭ, a-ĭ învăța mînuirea armelor. Pl. Ordine precise, informațiunĭ: acest ambasador urmează instrucțiunile guvernuluĭ luĭ. – Și -úcție.