ISCĂLITURĂ, iscălituri, s. f. (Adesea în construcție cu verbele «a pune», «a da») Semnătură. Intîia iscălitură pe cerere trebuia să fie a lui. CAMILAR, TEM. 29. Își punea iscălitura în colțul de sus din stinga al colilor. SADOVEANU, N. F. 143. Dă-mi banii cîți ai, și na-ți iscălitura mea. NEGRUZZI, S. III 119.