IUBIT², -Ă, iubiți, -te, adj. 1. (Despre persoane) Pe care cineva îl iubește, pentru care cineva are dragoste, îndrăgit de cineva. Și bădițu meu iubit Din guriță mi-a grăit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 137. 2. (Despre ființe, mai ales despre oameni) La care cineva ține mult (simpatizîndu-l, voindu-i binele), pentru care cineva are o afecțiune deosebită; drag. Sufletul meu rîde... Cînd văd mulțămit Publicul meu iubit. ALECSANDRI, T. I 301. Un’ te duci, iubite frate? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 137. ◊ (Poetic) Soarele iubit s-ascunde, iar pe sub grozavii nori Trece-un cîrd de corbi iernatici prin văzduh croncănitori. ALECSANDRI, P. A. 112.