IZVOR (<sl.) s. n. 1. Loc de ivire la suprafața pământului a apei dintr-un strat acvifer sau a surplusului de apă dintr-un teren mlăștinos sau turbos, constituind de multe ori obârșia unui curs de apă; i. este considerat uneori și locul prin care se produce deversarea unui lac. După durata curgerii, se deosebesc: i. permanente, periodice și intermediare. În funcție de temperatura apei, există: i. reci (cu temperaturi sub 20°C) și i. termale (cu temperaturi mai mari de 20°C). După compoziția chimică, se deosebesc: i. ordinare (cu conținut până la 0,1% săruri minerale), i. minerale (care conțin între 0,1 și 5% săruri minerale) și i. radioactive. După particularitățile hidrogeologice sunt: i. descendente (apariția la suprafață a apelor subterane care circulă în stratul acvifer conform gravitației) și i. ascendente (apariția la suprafață a apelor din stratul acvifer sub influența presiunii hidrostatice). ◊ I. carstic = ivirea la suprafața pământului a apei acumulate în fisurile și în golurile din calcare. 2. (FIZ.) Sursă de lumină, de căldură etc. 3. Fig. Sursă, cauză, obârșie, origine. 4. Fig. Document (științific, istoric); izvod, informație. ◊ I. bibliografic = publicație, lucrare sau document scris, folosit la studierea unei probleme sau la întocmirea unei lucrări științifice. 5. Izvoarele dreptului = forme de exprimare a dreptului: legea, decretul, Constituția, Codul de procedură penală, Codul de procedură civilă.