izvor n. 1. apă ce iese sau țâșnește din pământ; 2. fig. izvoare ale gândirii și râuri de cântări EM.; 3. fig. locul de origină, cauză, principiu: el este al omenirii izvor de mântuire EM. (ironic) izvor de șiretlicuri EM.; 4. Izvorul tămăduirii, sărbătoare ce cade Vineri, în săptămâna luminată când preoții scot icoanele și fac slujbe pentru ploaie și pentru, tămăduirea sufletului (poporul crede că apa izvoarelor și fântânelor vindecă în acea zi orice boală); 5. pl. documente, texte originale: a studia izvoarele unei științe. [Slav, IZVORŬ, fântână: sensul 5 după fr. source].