izvor, izvoare, s.n. – Șipot. ♦ (rel.) Izvorul Tămăduirii (prima vineri după Paști), este un praznic al Maicii Domnului; sărbătoarea datează din a doua jumătate a primului mileniu. Potrivit legendei, un orb și-a recăpătat vederea după ce și-a udat fața cu apa unui izvor dintr-o pădure din apropierea Constantinopolului, la îndemnul Maicii Domnului. În calendarul popular se mai numește și Paștele animalelor (strat precreștin): femeile fac un colac pe care îl duc la biserică spre a fi sfințit, împreună cu făină de grâu, de porumb, ierburi, frunze și o sticlă de ulei. Ierburile se dau la animale, spre a fi ferite de boli. Uleiul se folosește de leac, peste an. ♦ (top.) Izvoare, stațiune climaterică, situată în Munții Gutâi, pe un platou vulcanic, la 926 m altitudine, sub vf. Igniș, la 30 km de Baia Mare, cu acces din Valea Neagră (Firiza), inaugurată pe data de 28 iunie 1936. ♦ (geol.) Izvorul pulsatoriu (fântâna țâșnitoare), sursă hidrominerală situată la confluența văilor Poieni și Cizma, în Poiana Botizei, descoperită în anul 1969, în urma executării unor foraje. Botezat de specialiști Izvorul nr. 3; localnicii îl numesc La borcut. Are un debit de 0,4 l / s. Apa este puternic carbogazoasă. Izvorul este captat într-o bortă de fag, cu un diametru de 80 cm și o adâncime de 1,20 m, într-o platformă de beton. Apa apare și dispare cu regularitate (v. Nădișan, 2012: 99-101). ♦ (onom.) Izvor, Izvoran, Izvoranu, Izvoreanu, nume de familie (18 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din sl. izvorǔ „fântână” (Scriban, Șăineanu; Miklosich, Cihac, Tiktin, DA, cf. DER; DEX, MDA).