karate s. (cuv. jap.; sport) Metodă japoneză de luptă care face apel exclusiv la mijloacele naturale atât în atac, cât și în apărare ◊ „O femeie, bineînțeles, o femeie-detectiv, având grenade [...] înspăimântându-și adversarii la karate, vorbind cu ei autoritar, iar cu prietenii, iubiții și șefii – feminin și mângâietor.” R.lit. 18 IV 74 p. 17. ◊ „Ofensivă, împotriva cui? Împotriva imaginarilor R.P. și T. bătuți măr în ședințele de karate.” R.l. 6 II 79 p. 2 (din fr. karaté, engl. karate; DMN 1960, BD 1968; DN3)