1) lac n., pl. urĭ (lat. lácus, lac, it. sp. pg. lago, pv. lac). Baltă, mare întindere de apă stătătoare. Rezervoriŭ de țițeĭ, păcură ș. a. Apă saŭ udeală făcută în casă orĭ pe drum: apa picura din pod încît se făcuse lac în casă, el zăcea într’un lac de sînge, (mult sînge), ploŭase și se făcuse lacurĭ pe drum. Îs lac de apă (saŭ de sudoare), îs foarte asudat orĭ ploŭat. A cădea din lac în puț, a ajunge dintr’o stare rea într’alta și maĭ rea. – (La Dos. V. S. Sept. 14, greșit tradus după gr. lákkos = groapă).