leit, -ă adj., adv. I adj. 1 (de obicei constr. cu vb. „a fi”; mai ales despre oameni) <reg.> sleit², <fig.; înv. și reg.> scuipat². Fata lor este leită mama ei. 2 (înv. și reg.; despre suprafețe metalice cu asperități sau neregularități) v. Lustruit². Netezit². Șlefuit². 3 (înv.; despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălțăminte) v. Turnat². II adv. (modal; urmat de determ. introduse prin prep. „ca”) aidoma, aievea, asemenea, chiar, deopotrivă, exact, identic, întocmai, <astăzi rar> egalmente, <rar> absolut, <înv. și pop.> așijderea, <reg.> licit², liștai, prici¹, tistaș, tixlim, <înv.> atocma, ipac, tij, tocmai, tocmași, <fran.; înv.> exactemente. Deși matur, se comportă leit ca un copil. Fiica face anumite gesturi leit ca mama ei.