lent, lentă adj., adv. I adj. 1 (despre ființe sau despre mișcări, acțiuni etc. ale lor) greoi, încet, moale, molatic, molâu, <rar> torpid, <reg.> bolocănos, greunatic, molan¹, molcan, molofan, <înv.> târziu, zăbavnic, <fig.> împiedicat, mătăhălos, stângaci, <arg.> martalog. Lent cum este, abia poate alerga. Fiind prea gras, are mișcările lente. 2 (în opoz. cu „grăbit”, „iute”, „pripit”, „repede”; despre mișcări, gesturi, vorbire etc.) domol, încet, leneș, lin², liniștit, măsurat², potolit², tacticos, temperat, <livr.> lento, <pop.> molcomit, <fig.> lânced, moale, rotund. Se îndepărtează cu pas lent. 3 rar. Bătăile pendulului sunt lente. II adv. (modal) 1 (în opoz. cu „repede”; în legătură cu vb. de mișcare) agale, alene, binișor, domol, încet, încetinel, încetișor, lin², liniștit, ușor², ușurel, <rar> alin¹, plaviu, <pop. și fam.> iavaș, <pop.> cătenelaș, cătinaș, cătinel, cătineluș, cătineluț, cătingan, cătinică, linișor, oblu, rara, <fam.> moșnegește, <reg.> linuț, mereor, mereu, mereuaș, mereuț, <înv.> cătinelușel. Obosit, bărbatul merge lent spre casă. 2 greu, încet. Zilele trec lent până la concediu. 3 (pe lângă vb. de declarație) molcom, tărăgănat, <rar> lat. Vorbește lent și puțin răgușit. 4 (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) alene, încet, tardo.