leșinătură s.f. I 1 (med., med. vet.; rar) v. Inconștiență. Leșin. Lipotimie. Nesimțire. 2 (înv. și reg.) v. Leșin. Sfârșeală. II fig. 1 (de obicei ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) <fig.> stârpitură, <fig.; reg.> obidă. O leșinătură de câine le ieși în cale. 2 (peior.) <fig.; peior.> drojdie, gunoi, lepădătură, pleavă, putregai, scurs¹, scursoare, scursură, spumă, substructură, <fig.; pop.; peior.> codină. Acești indivizi fac parte din leșinătură societății.