LINGOARE s. f. Febră tifoidă. Era Melente... înalt, slab, cu fața galbenă parc-ar fi fost bolnav de lingoare. REBREANU, R. I 236. De moarte creștinească voi toți aici muriți! De friguri de lingoare voi pe saltea pieriți. BOLINTINEANU, O. 143. Nouă boale ș-o lingoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 265. – Variante: lungoare (CONTEMPORANUL, IV 391, ȚICHINDEAL, F. 102, BIBICESCU, P. P. 50), lîngoare (COȘBUC, P. II 177, NEGRUZZI, S. I 159) s. f.