LUCID, -Ă, lucizi, -de, adj. (Despre oameni) Care își dă bine seama de realitate, care are mintea clară; (despre acțiuni sau manifestări ale oamenilor) care dovedește o minte, un gînd limpede, netulburat. Ascundea o cruntă și lucidă cunoaștere a slăbiciunilor omenești. C. PETRESCU, C. V. 102. Avu un moment noțiunea lucidă a nebuniei sale, dar se simțea mînată înainte. D. ZAMFIRESCU, R. 170. ♦ (Adverbial) În mod conștient, cu rațiune. Gîndește lucid, pînă și în clipele de febră. CAMIL PETRESCU, T. II 174. Își vedea trecerea crescînd pe măsură ce... i se întindeau afacerile, conduse lucid, cu mare istețime și cruntă lăcomie de ban. C. PETRESCU, Î. II 142.