LÚPTĂ (lat. lucta) s. f. 1. Înfruntare, bătaie (corp la corp) între două sau mai multe persoane (de obicei fără folosirea armelor). ◊ L. dreaptă v. drept (6). ♦ (La pl.) Ramură sportivă în care doi luptători se întrec, după anumite reguli. L. sunt organizate pe categorii, după greutatea luptătorilor (48, 52, 57, 61, 68, 74, 82, 90, 100 și 130 kg). Luptele libere s-au aflat în programul olimpic, de la prima ediție din 1896 (Atena), iar cele greco-romane din 1908 (Londra). Primul campionat mondial s-a desfășurat la New York în 1885. În România luptele au o foarte veche tradiție: în 1902, în sala Eforie din București s-a desfășurat o mare competiție internațională. Sportivii români au început să se afirme în arena internațională începând cu 1956 (Olimpiada de la Melbourne). De-a lungul anilor ei au deținut supremația în multe competiții. prin sportivi ca: D. Pârvulescu, Gh. Berceanu, V. Bularca, N. Gingă, C. Alexandru, I. Draica ș.a. ◊ Lupte greco-romane = formă de lupte la care procedeele tehnice se aplică numai la partea superioară a corpului (de la linia de centură în sus). Lupte libere = formă de lupte la care procedeele tehnice de luptă se aplică la oricare din părțile corpului, putând fi executate și cu ajutorul picioarelor. 2. Bătălie între două forțe armate inamice. ♦ Fig. Efortul pe care îl fac doi adversari sau două puteri rivale pentru a-și impune voința, pentru a triumfa interesele lor etc. ◊ L. de clasă = (în teoria marxist-leninistă) luptă desfășurată (pe plan economic, politic și ideologic) între clase cu interese fundamentale opuse. A fost folosită de regimurile comuniste pentru eliminarea adversarilor politici. 3. (BIOL.) Lupta pentru existență = denumire dată de Darwin corelațiilor dintre organisme și mediu datorită cărora supraviețuiesc indivizii cu cele mai avantajoase caractere adaptative („lupta” organismelor cu mediul abiotic, dintre organismele aceleiași specii și dintre specii diferite).