LUSTRU¹ s. n. Luciu, strălucire (naturală sau obținută cu ajutorul unor preparate chimice) a suprafeței unor obiecte. Își întinse cizmele... să le admire lustrul. C. PETRESCU, Î. II 171. Fierul e ruginos, Își pierde lustrul frumos. TEODORESCU, P. P. 295. ◊ Expr. (În glumă) Sărăcie cu lustru = sărăcie mare, sărăcie lucie. ♦ Luciu pe care-l capătă suprafața unui obiect (mai ales a unei stofe) din cauza uzării. ♦ Fig. (Peiorativ) Spoială, strălucire aparentă; superficialitate. Lustru de învățătură. ▭ Acea familie de parveniți avea numele de Serescu și, ca să-și dea mai mult lustru, adăoga... prepoziția «de». BOLINTINEANU, O. 417.