MAHMUREALĂ s. f. 1. Faptul de a fi mahmur, stare caracteristică a omului care nu s-a trezit complet din beție sau din somn; buimăceală, mahmurie, (regional) mahmur (2). Îi pierise mahmureala nesomnului. STANCU, R. A. IV, 105. 2. Proastă dispoziție, posomoreală. Dacă ți-a trecut mahmureala, spune-mi o vorbușoară bună. CARAGIALE, O. VII, 75. Dar mahmureala se risipea repede. I-o limpezea priveliștea lumii întotdeauna încîntătoare și proaspătă pentru el. C. PETRESCU, O. P. I, 168. - Pl.: mahmureli. – Mahmur + suf. -eală.