MAISTRU s. m. 1. Persoană care are (și practică) o meserie, meșter, meseriaș; muncitor calificat care (de obicei) conduce o secție productivă într-o întreprindere sau într-un atelier. Au nu ar fi stat înprotivă goții ca să nu iese romanii agonisitorii locurilor și maisturii carii tocma le era lipsă din țeară? MAIOR, IST. 31/1. Hei! așa maistor ești tu! ȚICHINDEAL, F. 197/7. Lucrători slugi sînt 12, osebit de maisteru (a. 1850). DOC. EC. 982. În Banat, opincarii (argăsitorii, duvarii, loderii), precum și toți ceilalți meseriași în limbajul lor se numesc maistori. PAMFILE, I. C. 43. Văzu alergînd în goană pe. . . maistrul echipei care lucra în ziua aceea la sondă. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2361. După ce măturai vreo doi ani, te lua în primire un maistru. V. ROM. martie 1955, 228. Brade, brade... Ei te vor tăia Și te-or răsturna, Maisteri vor veni Și te vor ciopli. MARIAN, Î. 108. A chemat un maister, a scogit grinda casii ș-a băgat bani mulț acolo. GRAIUL, I, 253. ◊ (Urmat de determinări care arată specialitatea, meseria) Maistru minier. NOM. PROF. 69. Venea maistrul electrician. V. ROM. martie 1954, 235, cf. FD I, 168. Maistăr lemnar. ALR II/I h 221. Maistăr clopotari. ALR II 4269/141. Maistor cuțitari. ib. 6501/64, cf. 6484/36. ◊ De-a maistorii = numele unui joc de copii, în care fiecare participant simulează, prin gesturi caracteristice, un meșteșug. Cf. ALR II 4353/64. ◊ E x p r. Maistor strică (și drege de frică) sau strică-maistor = meșterul strică (și drege de frică), v. m e ș t e r. Cf. I. CR. III, 119, com. PAȘCA. 2. (Uneori ironic) Persoană iscusită, îndemînatică, abilă, pricepută. Care e maistor și care știe mai frumos pre noi să ne amăgească tocma așa e. ȚICHINDEAL, F. 73/20. Să-i recunoaștem maiștri în lingușiri, în injurii și în calomnii și să trecem. GHICA, S. 172. Lasă, că mi-s io maistor pentru ea. ALEXICI, L. P. 248. Maistor de joc. ALR I 1471/51. ◊ (Adjectival) Baba o avut tri fete, iar așa maistore de vrăjit. ALEXICI, L. P. 257. 3. Persoană înzestrată cu talent, cunoștințe și experiență într-un anumit domeniu de activitate. O statuă de un maistor bătrîn și iscusit făcută. ȚICHINDEAL, F. 401/8, cf. 401/22. Că se zbate ca un sculptor fără brațe și că geme Ca un maistru ce-asurzește în momentele supreme, Pîn-a nu ajunge-n culmea dulcii muzice de sfere. EMINESCU, O. I, 160. Maistrul Ruben era un bătrîn de o antică frumusețe, id. N. 52. 4. (Urmat de determinări care indică domeniul, specialitatea) Persoană care învață, instruiește pe cineva. V. m a e s t r u² (2). Maistru (profesor de șah). NOM. PROF. 82. Maistru de biliard. ib. – Pl.: maiștri și (rar) maiștri. – Și: (regional) máister, máistăr, máistăre (ALR I 1824/341), máistîr (ALR I 1825/554), máistor, máistore (ALR I 1824/116), máistur s. m. – Din germ. Meister. – Pentru maistor, maistur cf. scr. m a j s t o r, bg. майстор.