MANIA vb. I. T r a n z. (Franțuzism ieșit din uz) 1. (Complementul indică mecanisme, sisteme tehnice etc.) A mînui, a manipula. [Nație] ce maniază nencetat armele. ROM. LIT. 382²/24, cf. FILIMON, O. II, 341. Știi să maniezi armele, Radule? ALECSANDRI, T. 1290. ◊ (Rar, cu alte complemente) A discerne cbea ce este adevăr din ceea ce este minciună în cifrele ce maniază. I. IONESCU, M. 11. 2. (Complementul indică oameni) A conduce după voie, a face să acționeze după o comandă ; a mînui. Cf. NEGULICI. În „Noaptea furtunoasă” sînt mai puține persoane, de aceea erau mai ușor de maniat. GHEREA, ST. CR. I, 358, cf. ȘĂINEANU, D. U. ◊ Refl. pas. Anevoie de a se mania (tracta). . . nu știi dincotro să-l apuci, cum să-l mulțumești. FIS. 117. – Pronunțat: -ni-a. – Prez. ind.: maniez. – Din fr. manier.