MARITÁGIU s. n. (Italienism învechit) Căsătorie, căsnicie. Maritajul său era legitim. CALENDARIU (1794), 32/4. Maritagiul e bun pentru bacali și pentru dascăli. ROM. LIT. 392¹/12. Era. . . una din nenumăratele victime ale maritagelor de conveniență. FILIMON, O. II, 27, cf. 175, 261, COSTINESCU, LM. Donațiunile făcute în favoarea maritagiului nu sînt revocabile pentru ingratitudine. HAMANGIU, C. C. 197, cf. 219. ◊ F i g. Misteriosul maritagiu al acestor plante. BARASCH, M. II, 202/14. - Pl.: maritage. – Și: maritáj s. n. – Din it. maritaggio.