MASÍV, -Ă adj., s. n. I. Adj. 1. Care constituie o masă unitară și compactă. Lucruri de aur masiv. AR (1829), 188¹/21. Fagi cu scoarță aspră și masivă. CAZIMIR,. L. U. 23. Două sfeșnice de bronz masiv, cu patru brațe, înălțau cîte patru lumînări. TEODOREANU, M. II, 276. Într-o altă sală. . . se află expuse mii și mii de obiecte de aur. Predomină vasele și candelabrele de aur masiv. STANCU, U.R.S.S. 69. Vedeam cum peste vremuri se înalță Statuia ta de aur greu, masiv. BENIUC, C. P. 49. ◊ F i g. Și cînd [bivolii] s-au depărtat în sfîrșit, în tălăzuirea lor masivă și grea, pare că se deplasează înseși temeliile lumii. BOGZA, C. O. 297. ♦ (Despre obiecte) Format dintr-un material compact, fără goluri; plin. Obiecte masive de bronz și argint. ODOBESCU, S. I, 336. Epoletul lat și masiv, cu ceaprazeria lui groasă, abătuse glonțul. CAMIL PETRESCU, O. II, 229. 2. Mare, solid, voluminos; greu; p. e x t. impunător, impresionant. În partea cea din stînga Era două coloane masive, de stil moric. HELIADE, O. I, 220. Secrie. . . făcute din scînduri masive. CALENDAR (1857), 81/7. O schelă foarte masivă. MAIORESCU, D. I, 260. O specie gigantică și nouă De viermi masivi și cenușii. CAMIL PETRESCU, V. 19. Ieși pe ușă, masivă, liniștită. BRĂESCU, A. 35. Filip, masiv. . . , își trecu acru mîneca bluzii peste obrajii asudați. SAHIA, N. 30. A tăcut și a fumat, cu ochii zburliți sub sprâncenele hirsute, masiv, întunecat. TEODOREANU, M. U. 81. Calul, masiv, suportă fără obiecție îndoita greutate. CĂLINESCU, E. O. I, 125, cf. id.21. Largă, puternică, masivă, părînd un cuirasat, Petrila are în jurul ei alte bastimente mai mici, formînd singură o adevărată escadră. BOGZA, V. J. 76. Ușa masivă a holului se deschise și o dată cu valul de aer rece pătrunse înăuntru un om între două vîrste. CONTEMP. 1 954, nr. 430, 2/1. Din întuneric se smulse trupul masiv al locomotivei. V. ROM. ianuarie 1 955, 116. Într-o masivă coloană înaintau pe Griviței muncitorii de la calea ferată. PAS, Z. IV, 84. Dărnescu tăcea, masiv, privind prin el ca prin sticlă, dar asta nu-l demontă cîtuși de puțin pe Motzeanu. T. POPOVICI, S. 324. 3. Care este făcut pe scară amplă, în masă. Natural, urma o vînzare masivă de bule. CĂLINESCU, I. 97. Adoptarea masivă a lexicului neolatin și ajustarea lui grafică. S. C. ȘT. (iași), 1956, nr. 2, 31. [Romanul] a fost primit chiar din primul moment cu căldură . .. , editat în tiraje masive. SCÎNTEIA, 1 960, nr. 4 833. ◊ (Adverbial) Carul pe care era trupul așezat avea roțile aurite masiv și peste tot era gătit cu o pompă foarte mare. GT (1841), 3²/22. II. S. n. 1. (Geogr.) Unitate de relief formată dintr-un grup de munți sau de dealuri (reunite în jurul unui vîrf); p. e x t. munte. Cf. VEISA, I. 171²/2. Masivul Transilvaniei. CALENDAR (1861), 32/5, cf. ȘĂINEANU, D. U. Un platou la poalele brădișului din care iese gol masivul Bucegiului. VLAHUȚĂ, O. A. III, 33. Masiv împădurit Deasupra noastră, Măgura se-nalță uriaș. CAMIL PETRESCU, V. 76. Am învățat. . . numai prima lecție, masivul Făgărașului. BRĂESCU, A. 248. Dar atâta deosebire era între cele două odăi învecinate, încît păreau situate pe versantele opuse ale unui masiv muntos. TEODOREANU, M. II, 78. Marele masiv al Bucegilor se înalță, cu fiecare stîncă, și cu fiecare perete de piatră, tot mai sus. BOGZA, C. O. 206. În masivele înalte ale țării noastre cad precipitații bogate. PROBL. GEOGR. I, 64. ♦ Bloc de beton sau de zidărie de dimensiuni mari, de care se leagă sau care susține o construcție. Cf. COSTINESCU, ȘĂINEANU, D. U. 2. Arboret în care coroanele arborilor se ating. Cf. COSTINESCU, DS 188. ♦ Grupare de arbori, de arbuști sau de plante de același fel (făcută pentru a produce anumite efecte decorative). Cf. ȘĂINEANU, D. U., DM. 3. Partea cea mai compactă, cea mai mare, cea mai importantă dintr-un întreg. V.m a s ă², g r o s. Cf. D. ZAMFiRESCU, R. 187. Au dat cu tîrnăcopul în masivul ruinelor malvense. GALACTION, O. 120. – Scris și: (după fr. și germ.) massiv. – Pl.: (I) masivi, -e, (II) masive și (rar) masivuri. – Din fr. massif, germ. Massiv.