MERS¹ s. n. Faptul de a m e r g e. 1. Deplasare, mișcare dintr-un loc într-altul; umblet, mergere. Fără drum și fără nici o poticâ de mărs sau de trecere. CANTEMIR, ap. GCR I, 360/23. Pe plaiuri dunărene poporu-și opri mersul. EMINESCU, O. I, 91. Trenul, cît îi el de lung și de greu, face la o cotitură mișcarea pe care o are un balaur în mers. SP. POPESCU, M. G. 29. Și se întorc cu mersul spre libice maluri. COȘBUC, AE. 15. De la un timp nici mersul nu mai ajută nimic, mă trîntesc iar jos. CAMIL PETRESCU, U. N. 540. Un cîrd de marsuini se întrec în mers cu noi. BART, S. M. 30, cf. DOINE, 17. Mersul trenurilor (sau vapoarelor) = orar după care circulă trenurile (sau vapoarele); p. ext. tabel sau broșură care cuprinde acest orar. Cf. ALEXI, W. La agenția companiei Fraissinet mersul vapoarelor fu studiat cu de-amănuntul. BART, E. 74. ◊ L o c. a d v. Din mers = fără a se opri (sau a opri pe altul) din înaintare; în timpul deplasării; mergînd. Se întoarce, așezindu-și din mers firele de păr în care lucește lumina. C. PETRESCU, Î. II, 271. Încingîndu-se din mers . . . colonelul alergă pe urma generalului. BRĂESCU, V. 36. O șalupă cu flamură galbenă – pavilionul de carantină – ne acostează din mers. BART, S. M. 38. ♦ Fel de a merge al cuiva, umblet, pas; ritmul sau viteza cu care merge cineva; (învechit și popular) mersură, (rar) mersătură. Ieși Zamfira – mers isteț. COȘBUC, B. 20. Logofătul Baloș cu mersul lui de neam ales. DELAVRANCEA, O. II, 179. Avea mersul legănat și așăzat, ca oamenii cei în vîrstă. BUJOR, S. 80. Subt mersul său ușor nici vreascurile nu trăsneau, HOGAȘ, M. N. 130. O, dac-ar fi ea. . ., declamă dînsul patetic, aprinzîndu-și închipuirea și grăbindu-și mersul. REBREANU, I. 103. Petre își iuți mai mult mersul. id. R. II, 199, cf. ENC. VET. 133. Șomerii îi cunoști după mers, după cum leagănă brațele. SAHIA, N. 93. Îi ieși înainte cu un mers țeapăn. CAMIL PETRESCU, O. III, 192. Intrară în porumb și-și încetiniră mersul. PREDA, Î. 149, cf. DEȘLIU, G. 14. Dragă-mi e lelița-naltâ Și la mers cam legănată. ALECSANDRI, P. P. 337. A trecut bădița dealul, îi cunosc mersul și calul. JARNIK-BÎRSEANU, D. 96. Că ți-i mersul legănat, Trupușorul dezmierdat. ȘEZ. Î, 49. Îmi place miesu la calu aiesta. ALR II 2 969/95, cf. 2 965/260, 272, 279, 284, 316, 346, 349, 353, 362, 386, 414, 551, A I 20, 23. 2. (Adesea în corelație cu î n t o r s) Plecare, ducere. N-ave nime nice o nevoie, nice la mărsu, nici la întorsu. NECULCE, L. 42. Trecut-au tătarii . . . și la mărsu și la întorsu tot pen țara Muntenească. id. ib. 105. Trăgea nădejde altul de domnie, atunce cu mersul boierilor la Poartă. MUȘTE, LET. III, 7/9. 3. (Rar) Curgere, curs (al unei ape curgătoare). Peste mersul Oltului prin lume, un fenomen de mari proporții se suprapune. BOGZA, C. O. 259, cf. com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 4. Ieșire (a fumului, a gazelor etc.). Mersul ascendent al gazelor și mersul descendent al șarjei. IOANOVICI, TEHN. 37. 5. Evoluție, dezvoltare, desfășurare (a unui fenomen, a unui proces etc.); mod, curs, ritm de desfășurare (a unui fenomen, a unui proces etc.). Mersul general al omenirei. . . aduce acele minunate reînnoiri ce se fac pe pămînt. BĂLCESCU, M. V. 4. Teatrul românesc era în floarea lui. Dacă însă un curios ar fi observat cu sînge rece mersul său, ar fi văzut cu întristare că nu are baze solide. NEGRUZZI, S. I, 345. Acești cetățeni protestează că urbea lor e lăsată afară din mersul progresului ! CARAGIALE, O. IV, 21. Mi-e drag Să stau și din ochi de-amărunt să privesc La sate tot mersul de trai românesc. COȘBUC, P. II, 203. Grea meserie e aceea de judecător pentru unul care pricepe însemnătatea misiunii lui și pe care-l interesează direcția mersului stărilor sufletești ale oamenilor. BRĂTESCU-VOINEȘTI, P. 250. Cîrciumarul închidea ochii și urechile, fiind vorba de bunul mers al afacerii. REBREANU, I. 153. Viața își reluă chiar de-a doua zi mersul ei obișnuit. id. ib. 261. Membrii cari să cunoască mersul daraverilor oricăror bresle. N. A. BOGDAN, C. M. 45. Păstra de la zi la zi, după orînduiala profesorului din București, o condică amănunțită a lucrului în mers. C. PETRESCU, R. DR. 56. Reprezentarea grafică a mersului unei reacții chimice. MARCOVICI, CH. 142. Ideile lui au o complexitate, mersul cugetării sale înaintează printre excepții, explicații și nuanțări. VIANU, M. 191. Aglomerarea acestor păsări. . . se explică prin mersul vremii, dintr-odată schimbătoare. LiNȚIA, P. II, 71. Mers înainte = progres. Știința se dovedește un puternic factor al mersului înainte spre comunism. SCÎNTEIA, 1 953, nr. 2 801. ♦ Desfășurare a unei activități. Cum vă amestecați d-voastră în mersul justiției ? MAIORESCU, II, 166. ♦ (Mod de) funcționare a unui sistem tehnic, a unui mecanism, a unui instrument. Cînd mai rămase de tăiat ca de patru degete, omul opri fierăstrăul din mers. CONTEMP. 1 953, nr, 376, 4/2. Mersul unui ceasornic, al unei mașini, al unui transformator. DT. 6. (Învechit, rar) Fel de a acționa, de a proceda; procedeu. Era om bun, blînd, mersele măriei sale cinstite. LET. II, 416/12. – Pl.: (învechit, rar, 6) merse. – Și: (regional) mes s. n. – V. merge.