MEȘTERÍ vb. IV. I. (Popular și familiar) 1. Intranz. A exercita o meserie, o profesiune, a avea o ocupație ; a profesa. Cf. ANON. CAR., POLIZU, DDRF. 2. Tranz. (Complementul indică obiecte, bunuri materiale etc.) A face, a executa, a realiza, (rar) a meșterui (1); a prelucra. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LB, BARCIANU, V. Ce ți-am spus cînd ți-am poroncit să-mi gătești păișoare de bumbac pentru sprincene? . . . Ian vezi cum mi le-ai meșterit. ALECSANDRI, T. 412. Dan meșterea cu briceagul un cărucior pentru fetiță. VLAHUȚĂ, D. 300, cf. PAMFILE, J. III, 91. Ți-au dat în mînă aur și argint. . . ca să le meșterești și să le gravezi. SADOVEANU, O. L. 48. Trigloaia meșterise bine borșul și-l iuțise cu ardei. id. M. C. 48, cf. id. E. 90. Mihai a scos scîndurile din pod și a meșterit două lăzi mari. T. POPOVICI, SE. 17. Îi făcu semn să se așeze pe lădoi, după masa groasă de paltin, meșterită de Ion. V. ROM. septembrie 1960, 26. Doauă meșt'eri meșt'eresc Cuie dalbe d'e oțel. ALEXICI, L. P. 160, cf. com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. ◊ Fig. Ce meșter te-a meșterit. . . Așa-naltă și subțire, La buze făcută bine? MAT. FOLK. ♦ (Neobișnuit; complementul indică un dans) A executa. Îmi vine să-i meșteresc un ștaier . . . (joacă). ALECSANDRI, T. 433. ♦ I n t r a n z. și t r a n z. A munci, a lucra (cu pricepere) pentru a realiza ceva. Creangă meșterea la abecedarele și la poveștile sale suit în crivat. CĂLINESCU, I. C. 212. O praștie La care meșterisem multă vreme. NEBIUC, C. P. 80. Meșterea tot ce era de meșterit în jurul casei lor. CAMIL PETRESCU ,O. I, 149. Strungarul de cuvinte . . . Stă și meșterește Și se gîndește. DEȘLIU, G. 30. Au aflat pe tîlhariu meșterind acolo și l-au întrebat, ce face? El i-au răspuns că vrea să facă o mănăstire. SBIERA, P. 259. 3. T r a n z. A pune la punct, a aranja, a potrivi; a repara. Își numără cartușele, le țăcănește capsa . . . Toată vremea cît meșterește armele se uită dușmănos. PAS, L. I, 96. Înconjurat de cîțiva curioși, șoferul tractorului meșterea ceva la cureaua de la ventilator. GALAN, N. I, 20. Întinse hățurile lui Mitu și el coborî, prefăcîndu-se că meșterește ceva la un ham. MIHALE, O. 285. Bou din brazdî. . . ni rupi capîtu la șarabanî . . . Di nevoie m-am înghizduit di-am meșterit-o. GRAIUL, I, 546. (Ironic) Începu să meșterească broaștele sertarelor scrinului cu o sîrmă îndoită. CĂLINESCU, E. O. II, 187. ◊ I n t r a n z. (Urinat de determinări introduse prin prep. „la”) Petrișor, care intrase din stînga cu un flaut în mînă, se strînge pe banca dinspre ulicioară și meșterește la flaut. DAVIDOGLU, M. 46. Rîndui piesele, punîndu-le la îndemîna lui Zamfir care meșterea la motor. V. ROM. iulie 1954, 159. ♦ F i g. A pune la cale; a întreprinde, a acționa. (A b s o l.) Pricep acuma vrednica-ți chemare! Nimic nu poți să nimicești în mare, De-aceea-ncepi să meșterești în mic. GORUN, F. 57. II. Tranz. F i g. (Regional) A ocărî (Secășeni-Oravița). ALR II/29. – Prez. ind.: meșteresc. – V. meșter.