MIGĂLI vb. IV. 1. Intranz. (Învechit) A munci (din greu). Căci migăiala rea au dat D[u]mnezău fiilor oamenilor, ca să migăiască între sine. BIBLIA (1 688), ap. CCR 192/7. 2. I n t r a n z. A lucra cu multă minuțiozitate (și fără prea mult spor), (regional) a m i g o r o ș i; a-și pierde vremea cu nimicuri, a tîndăli, (regional) a milcoși¹. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LB, PONTBRIANT, D. Tu petreci a ta viață Tot pe flori și pe verdeață Migăind necontenit. DONICI, F. 19. Blajina noră migăia prin casă; acuș la strujit perie, acuș îmbăia tortul, acuș pisa mălaiul. CREANGĂ, P. 6, cf. id. GL. Se așeza la masa de scris, unde migălea cu necurmare pînă la douăsprezece. C. PETRESCU, V. 12, cf. TODORAN, GL., ALR I 1 323/412, 512, 526, ALR SN III h 777, A VIII 8. ◊ T r a n z. (Complementul indică obiectul în curs de prelucrare) Începe să-și limpezească de-al binelea tot ce-a migălit în secret. VLAHUȚĂ, D. 220. Migălea fiecare frază și-și tortura capul pentru-un epitet. id. O. A. III, 26. Lua calapodul sau pantoful pe care pînă atunci îl migălise. ARDELEANU, D. 64. O minunată tîmplă de icoane ce migălisem în tinerețe. M. I. CARAGIALE, C. 23, cf. LOVINESCU, VI, 88. Panouri vaste pe care le-au migălit cu acul, în mătăsuri și aur. SADOVEANU, O. IX, 308. Tînârul de 25 -30 ani migălea cu răbdare. . . versurile lui. V. ROM. ianuarie 1 954, 155, cf. GR. BĂN., com. din DRĂGUȘENI-TÎRGU NEAMȚ, STRAJA-RĂDĂUȚI. 3. T r a n z. (Regional) A mînca puțin și fără poftă; a ciuguli, (regional) a migui. Com. din ZAGRA-NĂSĂUD. - Prez. ind.: migălesc. – Și: migăi vb. IV. – Etimologia necunoscută. Cf. BL IV, 93.