MILOS, -OASĂ, miloși, -oase, adj. Plin de milă, sensibil (1) față de nenorocirile altuia; compătimitor, milostiv. V. îndurător. Îmi face rău, nepoată, s-aud guițînd [porcul]... c-așa sînt eu.. milos. DELAVRANCEA, H. T. 16. Ca om milos ce era zise: scobori, babă, de te-ncălzește. RETEGANUL, P. IV 51. Și cu inimă miloasă... un om.. fuse cîrmaciul. CONACHI, P. 300. ◊ Fig. Ochii ei painjeniți de lacrimi se îndreptară spre el adînci, miloși. EMINESCU, N. 76. ♦ Care dă milă; binefăcător, darnic. (Fig.) Cine-i mai milos pe lume? (Somnul). SBIERA, P. 320. ♦ (Adverbial) Jalnic, trist, stîrnind compătimire. O fată de-mpărat, cerînd Un loc de mas, sărmana, Și se ruga milos de blînd. COȘBUC, P. I 66.