MILUȚĂ¹ s. f. (în poezia populară) Diminutiv al lui m i l ă¹ (I 3); blîndețe, bunătate, afecțiune ; p. ext. persoană care întruchipează aceste însușiri. Miluța noastră cea dulce Cat cu ochii cum se duce. MARIAN, Î. 280, cf. 121. Și miluța de la mamă Struțușor dulce de poamă. id. NU. 286, cf. ȚIPLEA, P. P. U2. Draga noastră măiculiță, Iubita noastră miluță. PAMFILE, S. T. 174. Cine n-are mâmucuță, Nu mai știe ce-i miluță. ȘEZ. XIX, 116. - Milă¹ + suf. -uță.