MINTEAN, mintene, s. n. Haină țărănească (de dimie, pănură etc.) lungă pînă mai jos de brîu, de obicei împodobită cu găitane. Cotulbea își lipi țigara, scoase amnarul și iasca din buzunărelul din dreapta al minteanului și se luptă o clipă cu ele. DUMITRIU, N. 230. Rămase într-un mintean alb ca varul, de sub care-i ieșeau poalele. CAMILAR, N. II 259. Recruții noștri... au venit în mare parte la război cu mintenele și cu sucmanele lor țărănești. ODOBESCU, S. III 587. ♦ (Învechit) Pieptar, vestă sau tunică de stofă colorată, cu sau fără mîneci, purtată de arnăuți sau de alte categorii de slujitori. Veneau roșiorii și verzișorii călări... purtînd mintene roșii și verzi. ODOBESCU, S. I 73. Fustanelă sau poturi, mintean și iminei roșii. GHICA, S. 98.