MINTIE, mintii, s. f. 1. Manta lungă îmblănită. (Atestat în forma minteie) Bine băgaseși de seamă Că Parpangel să gată să deie Și-l opriși țiindu-l de minteie. BUDAI-DELEANU, Ț. 118. 2. Haină lungă preoțească. O-mbrăcat haine călugărești, O luat o mintie. MAT. FOLK. 1072. – Variantă: minteie s. f.