MIREASMĂ, miresme, s. f. 1. Miros plăcut și puternic, răspîndit mai ales de plante și de flori; parfum, aromă. Copacii înfloresc, – în aer Plutesc miresme-mbătătoare. VLAHUȚĂ, O. A. 66. Busuioc și mint-uscată Împlu casa-ntunecoasă de-o mireasmă pipărată. EMINESCU, O. I 84. 2. (La pl.) Substanțe aromatice cu care se parfumează în casă. V. balsam. Miresmele care au ars în vase largi trec risipite. GALACTION, O. I 341. Ar clădi cu miresme, cu smirnă și cu tămîie altarul vînătorilor. ODOBESCU, S. III 54. Îndată alergară surorile ei afumînd-o cu felurimi de miresme ca să-și vie în simțiri. GORJAN, II. I 98. ◊ Ulei mirositor cu care se unge corpul; balsam. L-au scăldat și l-au uns cu miresme. SADOVEANU, D. P. 25.