MIRODÉNIE s. f. I. (Mai ales la pl.) 1. Nume dat unor substanțe aromatice care răspîndesc un miros puternic și plăcut; aromate, (învechit) mi- rositură. Fură date lui mirodenii multe ca să le jărtvească cu rugăciunea a tot sfinții, N. TEST. (1 648), 309^r/28, cf. 307^r/28. Multe mirodenii dentăi grele, iară apoi mare și iscusit miros fac. M. COSTIN, LET. I, 302/21. Unele purta . . . tipsii cu condite, și cu mirodenii ce umple locul de bun miros (a. 1773). GCR II, 89/4. Pretutindenea ardea ceale mai minunate mirodenii. BELDIMAN, N. P. I, 87/1. I-am pus la nas niște mirodenii. . . prin mijlocul cărora i-am îngreuiat somnul. GANE, N. II, 61, cf.33. Intră stăpîna casei gătită strașnic. . . și după dînsa o jupîneasă bătrînă, care o stropește cu mirodenii. CARAGIALE, O. IV, 189. Din ușă te învăluia un miros de mirodenii și de flori. GALACTION, O. 328. Orientul își înalță fumul greu de mirodenii. TOPÎRCEANU, P. 206. Pe brațe-i întinde. . . șăpusoarele cu mirodenii și celelalte mărunțișuri cumpărate de mire. SEVASTOS, N. 220. ♦ P. e x t. (Mai ales la sg.) Miros plăcut; parfum, aromă, mireasmă. Înplea-se-va pămîntul de dulce mirodenie. COD. TOD. 230. Să se suie rugăciunea ca o mirodenie. PSALT. (1 651), ap. JAHRESBER. III, 178. Au pogorît pre mirodenia fumului la locul unde este acum mînăstirea Ețcanii. SIMION DASC., LET. 15. Împlînd văzduhul de mirodeniile aromatelor și moscului, DOSOFTEI, V. S. octombrie 51^v/15. Iatacul acela curat, plin de mirodenia florilor uscate de cîmp. SADOVEANU, P. S. 231, cf. id. E. 123. Cer un ceai fierbinte de cinci parale cu mirodenie de cuișoare. I. BOTEZ, ȘC. 52. 2. Nume dat părților unor plante (exotice) folosite pentru a da alimentelor aromă sau gust picant; p. ext. (la pl., rar) ingrediente. Trebuie să se amestice și alte mirodenii ca să se facă deplin ciocolată. DRĂGHICI, R. 144/3. Fabricant de cafea măcinată și alte mirodenii. CARAGIALE, M. 286. E oprit de brașoveni cu piperul și mirodeniile din carâle sale. IORGA, S. D. XII, IV, cf. BIANU, D. S. Tot felul de mirodenii de-ale pămîntului. PAMFILE, S. T. 64. Să guste rachiu călugăresc cu mirodenii. HOGAȘ, M. N. 163. Obiecte importate:. . . tabac, tămîie, mirodenii. N. A. BOGDAN, C. M. 136. Vedea. . . minusculi arbuști de mirodenii. C. PETRESCU, C. V. 119. Pe grătare. . . sfîrîiau cîrnăței ce împrăștiau miros de mirodenii. BRĂESCU, A. 164. O mirodenie neidentificatâ dădea aromă rară acestei ciorbe. CĂLINESCU, S. 734. ♦ P. ext. (Prin Ban.) Zarzavat aromat de la care se consumă frunzele; verdeață. Cf. NOVACOVICIU, C. B. I, 14, CHEST. II 398/9. II. Numele a două plante din familia cruciferelor, cu flori plăcut mirositoare: a) plantă cu flori galbene-verzui, care crește la marginea pădurilor; floarea-nopții (Hesperis tristis). Cf. PANȚU, PL., CADE, DM; b) nopticoasă (Hesperis matronalis). Cf. DDRF, ȘĂINEANU, D. U., PANȚU, PL., CADE, VOICULESCU, L. 190. – Pronunțat: -ni-e. – Pl.: mirodenii. – Mirodie + suf. -enie.