MITUI, mituiesc, vb. IV. Tranz. A îndupleca prin mită, a corupe (un funcționar public) cu bani. Mituiește pe judecător din banii boilor celor furați. RETEGANUL, P. I 28. Se făcu bolnavă, mitui pe toți vracii cari spuseră împăratului că pînă nu va tăia pasărea de aur... nu se va însănătoși. ISPIRESCU, E. 363.