MIZERIE, (2) mizerii, s. f. 1. Stare de extremă sărăcie, lipsă mare, sărăcie-lucie. N-o mai pot ține pe mătușă-ta în mizeria asta. DUMITRIU, N. 130. Mizeria presupune o anumită promiscuitate, murdărie, haine zdrențuite, prăbușiri interioare. BOGZA, Ț. 22. ◊ (Personificat) Trufie în trăsură, Mizerie pe jos, Lărgea prin tot orașul un haos zgomotos. MACEDONSKI, O. I 48. ◊ Loc. adj. De mizerie = sărac, sărăcăcios; insuficient, nesatisfăcător. Salariu de mizerie. ▭ Numai neînduplecatei lor voințe... se datorează faptul că la poalele măreților munți nu se întinde un ținut de mizerie. BOGZA, C. O. 269. ♦ Semn, aspect exterior care dovedește sărăcie extremă, murdărie sau dezordine. Mizeria din cameră. ♦ Stare nenorocită care inspiră milă. Sînt sătul de-așa viață... nu sorbind a ei pahară. Dar mizeria aceasta, proza asta e amară. EMINESCU, O. I 155. 2. (Mai ales la pl.) Ceea ce decurge dintr-o stare de extremă sărăcie; lipsuri, supărări, griji; (cu sens atenuat) neplăceri, necazuri, șicane făcute cuiva din răutate sau din invidie. Toate micile mizerii unui suflet chinuit Mult mai mult îi vor atrage decît tot ce ai gîndit. EMINESCU, O. I 136. Misiunea poeziei este de a întări sufletele prin pictura patimilor, mizeriilor și măririlor umanității. BOLLIAC, O. 64.