MIȘEL, -EÁ adj., s. m. I. 1. Adj. (Învechit și regional, despre oameni) Sărac; p. e x t. vrednic de milă, vrednic de plîns, n e n o r o c i t, b i e t, (învechit) mișelos (1). Au doară ai miluit vrun seracu. . . sau ai îmbrăcat vru om mișelu (a. 1550). CUV. D. BĂTR. II, 453/31. E eu mișelu-s și measeru; Dzeu, agiută-mi. PSALT. 136. Cela ce va fura lucru puțin de la vre un om mișăl. . . să-l bată. PRAV. 34. Noi sîntem oameni mișăi, și ne rugăm să nu ne strice oștile împărățiii tale (a. 1784). GCR II, 132/33. Carea dare era prea grea li s-au părut mai ales oamenilor celor mișei. ȘINCAI, HR. II, 215/20, cf. 30/18, 179/19. Aș vrea să trag brazda unde m-am chinuit ca un rob mișel într-o toamnă. SADOVEANU, M. C. 108, cf. ALR 1 452/283,1 548/273, 280, 285, 298, 341, 354, 800, 878. ◊ (Substantivat) Intra-va și mișel (s i r u m a n u l N. TEST. 1 648, s ă r a c BIBLIA 1 688) Întru scîrnave veșminte. COD. VOR. 116/28, cf. 109/19, 118/3. Miluiaște mișelul (n e a v u t u l CC²) și measerul. PSALT. 141. Împărați și deade mișeilor, ib. 241. Să împărțim și altora să mănînce, să dăm mișeilor. CORESI, EV. 50. Să ne grejim de săraci și de mișei. id. ib. 549. Să nu osîndeascâ spre mișei bogații în besearecă. id. 142/14. Stau împărații cu voinicii, mișeii cu bogații, bătrînii cu tinerii (a. 1600). CUV. D. BĂTR. II, 449/16, cf. 80/2, 352/12. Iară ea, cît avea, tot împărțiia mișeilor. MOXA, 373/17, cf. 397/9. Carii ne asupresc pre noi: mișeii au bogații? VARLAAM, C. 132. Bogații . . . nu vor agiutori neputearnicii și mișeii. id. ib. 246, cf. 247. În toată vreamea mișăii aveți cu voi și cînd veți vrea, puteți face lor bine. N. TEST. (1648), 6 071. Și multe bunătăți face . . . , bolnițe de bătrîni și mișei și de bolnavi. DOSOFTEI, V. S. septembrie 13^v/17. Mișelului iaste-i Domnul de scăpare. id. PS. 30/5. Mai mult să se socotească săracii și mișeii din porunca lui Dumnezeu (a. 1 760). GCR 11, 68/21. S-au adus aminte de smereniia noastră și de lipsa mișeilor noștri (a. 1 780). IORGA, S. D. XII, 293. Cu multe daruri ca pre un mișel l-au mîngîiat. ȘINCAI, HR. I, 389/25. Pre bietul nevinovatul vlădic l-au scos de la închisoare și. . . au trebuit mișelul să moară. id. III, 131/12. E ceasul pentru cei mișei. . . Să li se deie partea. BENIUC, V. 82. Avui parte d-un mișel Pică țundra de pe el. JARNIK-BÎRSEANU, D. 249. (E x p r.) Vai și mișel sau mișel și vai = vai și amar. v. a m a r. O, vai și mișel de noi, de nește netrebnici. DOSOFTEI, V. S, octombrie 52^r/7, cf, 83^r/5, Vai și mișel era în Ardeal în zilele acelea. stricîndu-l cu sabie și cu foc hanul tătăresc. ȘINCAI, HR. III, 74/15, cf. II, 81/6. Cîntă cucu-n vîrf de plai, Sînt fete și de biraiȘi le iau feciori de crai, Pe urmă-i mișel și vai. F (1 889), 223. ◊ (Despre viața omului) Viața omului iaste scurtă, nestatornică, înșelătoare, slabă, neputincioasă, mișea. MAIOR, P. 25/5. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Cu aspect sărăcăcios, mizer. Și-mbrăcîndu-să în haine mișeale, mearsă la casa sa. DOSOFTEI, V. S. ianuarie 14^v/34. Caută la sine și să rușină Vâzîndu-să în haine mișele, Toate ude și pline de tină. BUDAI-DELEANU, Ț. 187. 2. Adj. Umil, smerit. Mi-audzi mișea rugă, mișeale cuvinte. DOSOFTEI, PS. 39/8. ◊ (Substantivat) O fericați mișeii cu sufletul și cu inima dearepți și plecați (a. 1 550-1 580). CUV. D. BĂTR. II, 466/2. 3. Adj. (Învechit și regional) Slab; bolnav; infirm; p. e x t. lipsit de energie, nevolnic. Dacă însă [boierimea] . . . trîntea cu ușurință pe domnii mișei, acei înzestrați cu energie o făceau să plătească scump veșnicul ei neastâmpăr. XENOPOL, I. R. V, 95, cf. ALRM Il/l h 142, ALR I 1 548/56, 107, 170, 255, 273, 341, 348, 351, 354, 610. ◊ (Substantivat) Mișeii nu pot să ridice măcar un poloboc plin. ALECSANDRI, T. I, 442. ♦ Spec. Lepros. Muierea se desparte de bărbatu-și de va fi mișel sau gubav (a. 1 652). ap. TDRG. ♦ (Prin Ban. și Olt.; și substantivat, m.) (Știulete de porumb) mic, nedezvoltat, pipernicit (cu boabe puține și mărunte). Cf. ALR I 452/12, 1 548/1, 12, 29, ALR II 5149/29, LEXIC REG. 55. 4. S. m. (Învechit și regional) Cerșetor. Ieșiți. . . la răspîntii și în ulițele cetăției, și mișeii și beteagii și orbii și șchiopii aduceți-i încoace. CORESI, EV. 413. S-au înnoit acest catastih de brasla mișeilor de tărgu din Iași, care de demult este așăzată această breaslă (a. 1 722). CAT. MAN. I, 289. Ioan staroste de mișăi și cu toți mișăii de aicea de tîrgu de Iași (a. 1 742). URICARIUL, V, 312/12. Cel mai vechi și mai mare număr de documente relative la existența breslelor, ni-l dă doar. . . breasla mișeilor sau calicilor din Iași. N. A. BOGDAN, M. 176. Pridvoarele bisericilor erau înțesate de mișei și calici, care întindeau palma cîntînd cu jale și cerșind milă. SADOVEANU, O. XII, 106, cf. id. Z. C. 82, 115, ALR I 451/341. 5. Adj. (Învechit; și substantivat) (Om) din clasa socială cea mai de jos, (om) de rînd, de condiție modestă; p. ext. supus.. Că mișeii voștri încă vin de să hrănescu în țara lui vodă (a. 1 604-1 619). IORGA, D. B. I, 25, cf. 45 În sat să nu intrați fără de ispravă, ce să lăsați foarte în pace mișeii, să nu mai vie jalobâ pre voi (a. 1 627). ap. CONV. LIT. XVII, 451. Au mărs și la un codru ce să cheamă Ghera, de iarăși au tîlhuit și au făcut rău mișeilor domniii meale (a. 1 629), IORGA, D, B. I, 45. Dăm știre dumital[e] că am trimis pre Apostol acol[o] pentru treb[i] domneștii] ce trebuiesc acmu la Pașt[i], #boboaie și câmeș și cumănace de mișei (cca 1 638). IORGA, B. R. 56. Toate dările și angăriile cîte sînt pe alți mișei în țara domniei mele (a. 1 676). ap. CONV. LIT. XVII, 449. Scriem domnia mea la slugile noastre, la curteanii de țară și la cei de cămară și la aprozii de tîrg și cei de divan și la stolnicei și hănsari și călărași și ruptele și toți mișeii noștri, ț[ă]ranii de ținutul Tutuvii (a. 1 696). IORGA, S. D. XVI, 199. Căutaiu în groapă și vădzuiu oasele goale, și dzișu, amu cine iaste acesta împăratu au mișelu-i. . . ce odihneaște. MOLiTVENIC (sec. XVII), 303. Nu numai gloate mișele, ci și familii de frunte au fost duse sau strămutate în Dachia. ȘINCAI, HR. i, 7/8. Dacă ai fi un mișel de rînd, ar putea scoate gîdea adevărul. SADOVEANU, D. P. 29, cf. 183, id. O. XIII, 56. 6. Adj. (Și substantivat) (Om) ticălos, netrebnic, nemernic, mîrșav; (om) laș, fricos. Firea cea mișeală omenească. N. COSTIN, ap. GCR II, 10/23. Audzi că-i număscu: mișei, cămătari, lacomi, lipsiți, slugi, dobînditori. id., ap. GCR II, 12/25. Pre cei mișei înalță, pre aceia îi rădică din gunoi, iară pre cei vrednici îi urgisesc. ȘINCAI, HR. II, 82/18. Cel ce fuge dinaintea dușmanului este mișel. RUSSO, S. 138. Pe contimporanii mișei i-am dat dracului. BĂLCESCU, ap. GHICA, A. 574. Îi mare cu cei mici. . . , Mișel cu cei voinici Și brav cu cei fugari. ALECSANDRI, T. 612. Mișelul rabdă . . . , omul viteaz nu-i răbdător. id. T. II, 178. Nu spera cînd vezi mișeii La izbîndă făcînd punte. EMINESCU, O. I, 196, cf. 151. Să-mi aducă aicea pe acel mișel, Ca să-și ia pedeapsa scrisă pentru el! CARAGIALE, O. IV, 359. De groaza lui dușmanii au dosit-o ca mișei. MACEDONSKI, O. I, 84. Sînt mișei dă ăștia, care-ți ridică sîngele în cap. VLAHUȚĂ, D. 257. E mișel Un suflet, cînd își uită pe ai săi! COȘBUC, P. I, 160, cf. id. AE. 75. Doi mișei să-și verse ciuda pe stăpîna ta. DAVILA, V. V. 159, Mișelule și netrebnicule! REBREANU, I. 125. Sînt atît de mișel și de căzut. GALACTION, O. 186. Noi cu toții am pătimit de pe urma mișelului de Tomșa. SADOVEANU, O. V, 693. Mișei, dușmani și vicleni! Vă aruncați sută pe om. ALECSANDRI, P. P. 126. Am rămas cu rod în sîn. . . E rod de om mișel. id. ib. 230, cf. 197. Decît sfîntă c-un mișel, Mai bine c-un voinicel, id. ib. 328. Te pomenești că mișelul e într-adevăr în stare să-i tragă după sine și pe nemernicii din Cristeni. VORNIC, P. 208, cf. ALR I 154/8. Mai bine cu un vrednic la pagubă, decît cu un mișel la cîștig. ZANNE, P. VIII, 339. ♦ (Rar, despre acțiunile, caracterul oamenilor) Mișelesc (2). Săvîrșiră o faptă din cele mai mișele. RETEGANUL, P. V, 33. ♦ (Regional, cu sens atenuat, despre copii) Neastímpărat, ștrengar, poznaș; obraznic. Să nu cădeți, mișeilor, să nu vă stropiți. AGÎRBICEANU, L. T. 340, cf. ALR I 1 517, 1 548. 7. Adj. (Învechit și popular; și substantivat) (Om) nepriceput, prost, imbecil, nerod. Un mișăl simțitor este mai cinstit decît un nesimțitor înțelept. KOTZEBUE, U. 5^v/8, cf. 13^v/26, ALR I 1 548/536, 538, 596, 610, 675, 704, 803, 860, 870, 885. II. S. m. art. (Prin Bucov., în sintagma) Mișelu satului = numele unui dans popular. Cf. VARONE, D. 116. – PI.: mișei, -ele. - Și: mișeálă s. f. – Lat. misellus.