MODALITATE s. f. 1. Procedeu, mijloc, metodă folosită în vederea realizării unui scop; mod¹ (1), manieră (1). Cf. PONTBRIANT, D., BARCIANU, V., COSTINESCU, LM. S-a dus la Berlin ministrul lucrărilor publice . . . pentru a discuta. . . modalitățile răscumpărării, cel puțin parțiale, a liniei ferate. MAIORESCU, D. II, 17. Una din modalitățile stilistice ale subordonării faptelor la idee este tocmai întrebuințarea prezentului etern în reflecțiunile generale pe care istoricul retoric și filozof le încorporează narațiunilor lui. VIANU, M. 249. Modalitatea de construire a imaginilor, a formei artistice. V. ROM. ianuarie 1954, 155. 2. (Rar) Concurs de împrejurări; conjunctură. Bizantinul Cinnani, confirmînd acel dat cronologic cu toată autoritatea contimpuranității sale, ni mai împărtășește modalitatea evenimentului. HASDEU, I. C. I, 15. 3. (Filoz.) Determinare a caracterului necesar, contingent, posibil sau imposibil al unei judecăți. Deosebirea judecăților din punct de vedere al realității, posibilității sau necesității lor s-a numit modalitate. MAIORESCU, L. 61. Modalitatea . . . servește, în logică, la clasificarea judecăților. SCL 1955, 306. 4. (Jur.) Clauză restrictivă care întîrzie sau stinge efectul unei obligații. Cf. PR. DREPT, 330. – Pl.: modalități. – Din fr. modalité.