MODESTÍE s. f. 1. Însușirea de a fi modest, lipsă de îngîmfare, de vanitate; sfială; smerenie. Cînd ea vorbea, ochii săi se josiau cu modestie. CALENDARIU (1794), 27/14. Mentor, cu ochii plecați, cu modestiă (omenie) tâcînd, urma după Telemah. MAIOR, T. 7/4. Dorim ca publicul să se pătrundă de dulceața și modestia talentului acestuia. RUSSO, S. 150, cf. ARISTIA, PLUT., POLIZU, PONTBRIANT, D. Nicu Bălcescu era de o modestie rară: anevoie îl făceai să-ți citească cîte ceva din cele ce scria. GHICA, S. 496. Fără modestie, mă simt vrednic și demn de orice rol în sînul patriei mele. ALECSANDRI, T. I, 281, cf. COSTINESCU. Modestia nu-i permite să vorbească de minunile de bărbăție ce a făcut. LM. Dați-mi voie ca eu să mă cred așa cum sînt, nici urîtă, nici frumoasă – mijlocie. – Prea multă modestie, doamnă. CONTEMPORANUL, VI₂, 198. Știu eu bine că modestia oamenilor mari te caracterizează și pe tine. ARDELEANU, U. D. 34, cf. ȘĂINEANU, D. U. Lasă modestia. . . Toată cariera ta vorbește pentru tine. C. PETRESCU, C. V. 109, cf. 184. Culme a modestiei, nici acum și nici mai tîrziu, el nu-și semnează articolele, văzînd în ele o îndatorire, iar nu o satisfacțiune. CĂLINESCU, E. 347. ◊ (În context figurat) O, nu mai cînta, harmonie pribeagă, Că plîng și nu știu unde mă duc, În toamna care plînge pe-o veche modestie, . . . În noaptea asta-n care am devenit năuc. BACOVIA, O. 99. ♦ Purtare cuviincioasă; cumințenie; decență, pudoare. Cf. BUDAI-DELEANU, . Acum nu mai merge modestia fetelor crescute cum se cade. CĂLINESCU, E. O. I, 50. ♦ Cumpătare, măsură; moderație; pondere, reținere. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., NEGULICI, STAMATI, D., ARISTIA, PLUT., POLIZU, ALEXI, W., ȘĂINEANU, D. U. Nu făceam teze prea bune, ca să nu dau de bănuit. Copiam cu modestie. BRĂESCU, A. 179. 2. Lipsă de strălucire, de fast; simplitate. Modestia rece a odăii mele. BACOVIA, O. 245, cf. V. ROM. martie 1956, 26. – Accentuat și: (învechit, în Transilv.) modestie (MAIOR, T. 7/4, MOLNAR, i. 411/12, 431/4). – Din lat. modestia, it. modestia, fr. modestie.