moft n., pl. urĭ (turc. [d. pers.] müft, gratuit; sîrb. mufte, degeaba). Fam. Lucru fără valoare, fleac: această vorbă e un moft. A face mofturĭ, a face nazurĭ, a refuza: sătulu face mofturĭ la mîncare, ĭar flămîndu mănîncă și pe dracu. A umbla cu mofturĭ, a glumi, a te juca, a nu proceda serios: la războĭ nu se umblă cu mofturĭ. Interj. de dispreț și nepăsare: – A zis că se va răzbuna. – Moft!