MONÁH, -Ă s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care face parte dintr-o comunitate mănăstirească (de obicei fără a avea atribuții preoțești); călugăr, călugăriță. Marele Ioan, pre poreclă Zunara, ce-au fost monah, ce să zic(e) călugăr (a. 1632). GCR I, 78/1. Arhiereii și preoții, diaconii și. . . monașii (a. 1742). id. ib. II, 32/9. S-au judecat de față preutul Ioniță din Deleni cu Vîrlan Nour, monah din Nadeșa (a. 1760). URICARIUL, XVII, 265, cf. X, 74. Săvîrșind cartea aceasta cătră monași, cuviosul părintele nostru Ioan scrie (a. 1765). CAT. MAN. I, 366. Gîndacii, cei ce fac mătasa . . . s-au. adus în Europa . . . prin niște monaci. ECONOMIA, 208/19. După vreo cîteva zile au început monahul a se rădica. . . ca au trecut lungoarea. ȚICHINDEAL, F. 215/21. A vînd el nevoie a creștina pe cumani, care lucrare o și întreprinse prin monahii dominicani. ASACHI, S. L. II, 47. Cum te măi simți, frate Paisie ? Îl întrebă unul din monahi. NEGRUZZI, S. I, 160, cf. 213. Nu aveam decît pe un unchi, ce se afla monah în această monastire. FILIMON, O. I, 311. Cîțiva monași de acolo veniră în țeara Românească. ODOBESCU, S. I, 432. Se mișcă-n line păsuri, Ducînd la groapă trupul reginei dunărene, Monahi, cunoscătorii vieții pămîntene. EMINESCU, O. I, 92. [Popa] pomenește la hurtă: pe monachi și ieromonachi, pe stariți, pe mitropoliți. CREANGĂ, A. 78. Își făcea biata femeie rugăciunile în haină de monahă de rînd. ap. CADE. Vlad Călugărul, numit așa fiindcă fusese călugăr în tinerețe, purta din călugărie numele de monahul Pahomie. XENOPOL, I. R. IV, 140. Drept să-ți spun, mă tem de una ca asta, fiind părintele mitropolit Veniamin un monah milostiv. SADOVEANU, O. VII, 350. Toți monahii erau în strane, cu camilafcele aplecate. id. ib. X, 547. Monahul Averchie este paracliser. STĂNOIU, C. I. 7, cf. 73, ALRM II/I h 237. ♦ (Învechit) Pustnic, sihastru. Cînd eram monah lăcuind în pustie. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 102^r/19. – Pl.: monahi și (învechit) monachi, monaci, monași. – Din slavonul монaχъ, ngr. μοναχός.