MORAL², -Ă adj., s. n. I. Adj. 1. Care este în conformitate cu principiile sau cu regulile moralei (1), care ține de morală, care se referă la morală; p. e x t. care moralizează (1), moralizator. Faptele morale, adecă cele ce purced din sloboda voie a noastră, împreună cu înțelepciunea. IORGOVICI, O. 23/23. Îndreptări și morale învățături. ST. INST, 5/8. Întemeierea relighioaselor și moralelor cugetări (a. 1828). URICARIUL, VII, 173. O istorioară morală a unui copil. CR (1834), 364²/38. Rezonul trebuie să nu smintească. . . Rînduiala morală. CONACHI, P. 266. Putem învinge răul și îndeplini menirea morală a omenirii. . . prin cuvînt, prin idee. BĂLCESCU, M. V. 2. Își întinse planurile sale Spre ea, ca s-o tragă cu vorbe morale. PANN, P. V. I, 54/28, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Teza morală a novelei d-lui Ghica. MAIORESCU, CR. II, 82. Junele nostru are foarte sănătoase vederi morale. CARAGIALE, O. VII, 213. Cîștigul ce se-nalță pe același piedestal, Moral întodeauna și vecinie imoral. MACEDONSKI, O. I, 45. Germanii au, în afară de frații Grimm, o întreagă literatură de povestiri morale și educative. ANGHEL, PR. 180. Vrea să facă pe oameni mai buni, să facă viața mai înaltă, iar cărțile sînt pentru el o armă morală în această luptă. V. ROM. decembrie 1953, 266. 2. Care se referă Ia psihic, la spirit, la intelect sau la caracter, care aparține psihicului, spiritului, intelectului sau caracterului; (învechit) moralic, moralicesc (2), moralnic (2). Ei lasă să doarmă puterile lor trupești, morale și înțelegătoare. MARCOVICI, D. 52/2. Ai suferi acele chinuri morale ce nu se pot descrie și pre care le vindecă numai moartea. NEGRUZZI, S. I, 243. Iată starea morală în care se afla Duduca. FILIMON, O. I, 118. La masă vorbirăm. . . de starea economică și morală a lucrătorilor din minele de cărbuni. CONTEMPORANUL, III, 569. Vijelii morale care tulbură și răstoarnă toată economia unui suflet. VLAHUȚĂ, D. 306. Analizând pe artist, din punct de vedere fiziologic, psihologic, moral etc., vom da de mediul înconjurător care a fasonat pe artist. GHEREA, ST. CR. II, 11. Femeile romanciere au superioritate morală. IBRĂILEANU, S. L. 46. În latura portretelor fizice și morale aflăm, sub pana lui Anghel Demetriescu, reușitele sale scriitoricești cele mai importante. VIANU, A. P. 151, cf. 153. Prestanța aceasta e cu atît mai remarcabilă cu cît era de natură pur morală. OȚETEA, T. V. 88. Contrastul dintre trăsăturile morale ale luptătorilor pentru cauza binelui și înfățișarea hîdă a năravurilor celor hrăpăreți și neonești. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2801. II. S. n. 1. Calitatea de a fi moral² (I 1). Frumosul merge mînă în mînă cu moralul. IORDAN, L. R. A. 301. 2. Ansamblul facultăților sufletești. Toată lumea știe ce influență mare are moralul asupra fizicului. BIANU, D. S. 3. Stare, dispoziție sufletească. Deznădăjduirea. . . de care pătimește moralul său. NEGRUZZI, S. I, 41. Niciodată nu mi-am simțit moralul atît de abătut. CONTEMPORANUL, VI₁ 507. ♦ Curaj, tărie sufletească. Unde rămîne atunci moralul întru darea exemplului bun ? F (1891), 123. Dacă ar fi cel puțin în stare să păstreze moralul populației ! PAS, Z. IV, 5. ◊ E x p r. A ridica (cuiva) moralul = a îmbărbăta (pe cineva), a(-i) da curaj. Ipsilante crezu-că va ridica moralul soldaților săi aducîndu-i spre București. GHICA, ap. CADE. A(-i) scădea (cuiva) moralul = a (i se) diminua (cuiva) curajul, a (se) demoraliza, a (se) deprima. – Pl: (I) morali, -e. – Din lat. moralis, -e, fr. moral.