MORALIC, -Ă adj. (Învechit) Moral² (I 2). A pofti unul altuia gradul deplinei moralice al învățăturii și al măestriei (a. 1829). URICARIUL, VIII, 107. Pentru toate aceste folosuri. . . este a se mulțămi moralicei sprijiniri și ajutoriu ale unui franțuzesc gheneral. AR (1829), 150²/40. Popoarele . . . au fost, sînt și vor fi supuse la transformări atît moralice cît și fizice. F (1869), 268. – Pl.: moralici, -ce. – Moral² + suf. -ic, după germ. moralisch.