MORALICESC, -EÁSCĂ adj. (Învechit) 1. Moral² (I 1). Ascultă pildele lui ceale de învățătură moralicești (a. 1799). GCR II, 169/11. Învățături moralicești și înțelepțitoare. CALENDARI (1802), 11/10. Bunele, moralicești învățături prin fabule le țin. ȚICHINDEAL, F. [prefață] 1/5. Am cetit eu în cartea noastră. . . ce moralicească de întîmplarea unui om. DRĂGHICI, R. 103/11. I-am făcut o mică bibliotecă de cărți moralicești. NEGRUZZI, S. I, 77. 2. Moral² (I 2). Învățături moralicești. GOLESCU, E. 319/10. Încredințarea destoiniciei cei moralicești (a. 1828). URICARIUL, III, 10. Drumul cel d-a dreptul care ne poate duce la desăvîrșirea cea moralicească și la fericire este numai acela de a se împărtăși cunoștințele în limba patriei. CR (1829), 25¹/26. - Pl.: moralicești. – Moral² +-suf. -icesc, după germ. moralisch.