mormînt n., pl. inte și (maĭ vechĭ) înturĭ (din *monmînt [ca lat. carmen, poezie, din *canmen], d. lat. pop. monĭmentum și molĭmentum, cl. monumentum, monument și mormînt, infl. de mor 1; log. munimentu, mormînt, sic. mulimentu, monument). Locu unde e îngropat cineva (indiferent dacă are monument orĭ nu). Fig. Loc întunecat și trist: această cameră e un mormînt. Moarte, loc de peire: acolo șĭ-a găsit mormîntu. Pînă la mormînt, pînă la moarte. Sfîntu mormînt, mormîntu luĭ Iisus. – Pl. m. mormințĭ în Olt.