MORONCÍ vb. IV. T r a n z. (Mold., Bucov.) A mustra, a cicăli, a necăji. Socrul a ocărî-o Și soacra a moronci-o, C-or mustra-o fără vină. SEVASTOS, N. 339. O moroncește prea tare pe Măndița noastră. I. CR. VI, 314. M-am dus la el să-mi împrumute carul și, În loc să mă folosesc cu ceva, a prins a mă moronci. Com. din VICOVUL DE SUS-RĂDĂUȚI, cf. ALR I 1 399/418. ◊ I n t r a n z. Preoteasa nu-l crede [pe popa] . . . și moroncește. . . într-una de antereu. SEVASTOS, ap. TDRG. – Prez. ind.: moroncesc. – Din ucr. морочити.