MOVILÍȚĂ s. f. Diminutiv al lui m o v i l ă; (regional) moviluță. Tînărul rămase singur lîngă mormînt. El șezu privind acea proaspătă moviliță de pămînt. NEGRUZZI, S. I, 32, cf. III 234. Balele cătrănite, pe care Ucigă-l-toaca le scuipă din văgăune, se scurg năclăite de-a lungul movilițelor. ODOBESCU, S. III, 187. În fundul grădinii era o moviliță cu flori pe de margini. CARAGIALE, ap. CADE. El băgase de seamă că aceste movilițe de pămînt grămădit se cutremurau cînd trecea pe lîngă dînsele. ISPIRESCU, L. 196, cf. 197. Frunză verde peliniță, Pe cea verde moviliță, Se rotește-o păunițâ. ALECSANDRI, P. P. 410, cf. TEODORESCU, P. P. 451. Pe gura movilii Și-a moviliții Sînt trei sulițe înfipte. PĂSCULESCU, L. P. 222. Într-un vîrf de moviliță Fierbe-o oală cu chisăliță (Furnicarul). SBIERA, P. 321, cf. PĂSCULESCU, L. P. 90. Pe-o moviliță năltuță Latră-o coteicuță (Melița). GOROVEI, C. 225. ◊ F i g. Doamne, eu mă voi face o moviliță și vino de te sui pe mine și încalecă. NECULCE, L. 10. – Pl.: movilițe. – Movilă + suf. -iță.